Aceste abuzuri se întâmplă mult mai des decât ai crede și cel puțin o dată pe lună apare câte o filmare din mijloacele de transport în comun care expune comportamente inacceptabile în anul 2019, rasiste sau xenofobe.
Unul dintre cele mai recente incidente de acest gen s-a petrecut pe un zbor al companiei aeriene Ryanair dintre Barcelona și Londra, când un bărbat în toată firea, alb, a atacat verbal o femeie în vârstă, paralizată, de culoare, pentru că nu s-a dat mai repede la o parte din calea lui. Acesta a făcut-o pe femeie „vacă urâtă, proastă și neagră”, dar i s-a permis să rămână la bordul aeronavei, potrivit feminis.ro.
Puși în fața faptului împlinit, cei mai mulți oameni fie se blochează fie preferă să nu intervină, dar iată o listă cu ce să faci și ce să nu faci în astfel de situații:
În astfel de situații îi poate fi frică, se poate simți nelalocul ei și poate deveni la rândul ei nervoasă, dar dacă nu vrea să interacționeze cu nimeni nu forța nota.
CITEȘTE ȘI: Bolile CONTAGIOASE care circulă cu transportul în comun
Aceștia au autoritatea de a-l face pe agresor să coboare dacă este prea agresiv și abuzează de puterea lui sau chiar și de vorbe.
Dar fi foarte clar și nepărtinitore în descriere, deoarece este obligația ta civică să raportezi orice ilegalitate.
Deși poate părea ceva nesemnificativ, este foarte important ca victima să aibă dovezi în cazul în care totul degenerează și intră în atenția poliției.
Toți oamenii au dreptul să fie respectați.
Ține minte că nu cunoști persoana respectivă și aceasta poate deveni violentă fizic inclusiv cu tine. Nu contează cât de mult simți că trebuie să protejezi victima, prin comportamentul tău ai putea pune și alți oameni în pericol.
Îi dai doar ocazia să spună că a acționat în legitimă apărare.
Decât dacă consideri că au fost întrecute limitele legale, nu cele morale, deoarece fiecare persoană are dreptul să depună sau nu o plângere oficială, pentru că acest lucru implică anumite drumuri de făcut și acte de semnat. Dacă situația este într-adevăr foarte gravă, organele de poliție nici măcar nu au nevoie de cooperarea victimei pentru a pune sub acuzație agresorul.
CITEȘTE ȘI: Brânza poate da dureri de cap. Ce poţi face pentru a evita acest lucru
Ține minte că înregistrezi sau faci poze doar cu scopul de a obține dovezi, nu pentru a te distra și orice încercare de a perturba agresorul poate anula legitimitatea dovezilor.
Nici pe bază de culoarea pielii, religie, situație materială sau limbă pe care o vorbește cineva.